Petele fierbinți de pe Betelgeuse rezistă de cel puțin șapte ani, iar modelele nu prevedeau asta

Material SmartȘtiri Scris de redacția noastră, nu preluat.

Foto: ESO/B. Tafreshi (twanight.org) / Wikimedia Commons (CC BY 4.0)

Betelgeuse este una dintre puținele stele suficient de mari și de apropiate încât telescoapele de pe Pământ să îi poată desluși suprafața, nu doar punctul de lumină. Se află la circa 600 de ani-lumină de noi și are o rază de aproximativ 800 de ori mai mare decât a Soarelui. Un nou set de observații arată că suprafața ei e mai puțin schimbătoare decât credeau astronomii.

Echipa condusă de Bill Dent, astronom la Observatorul European Austral, a folosit rețeaua ALMA din deșertul Atacama, în configurația cu cele mai lungi baze — adică antenele cele mai depărtate una de alta, ceea ce dă cea mai bună finețe a detaliilor. Rezoluția obținută a fost de aproximativ șapte milisecunde de arc. Rezultatele au fost acceptate pentru publicare în revista Astronomy & Astrophysics și au apărut în prealabil pe arXiv.

Ce se vede

Atmosfera stelei are o temperatură medie de circa 2.300 de kelvini. Pe discul stelar se disting însă două regiuni mai calde, una spre nord-est și alta spre sud-vest. Cea mai strălucitoare dintre ele este cu aproximativ 800 de kelvini mai fierbinte decât gazul din jur.

Suprafața nu e netedă: raza aparentă a stelei variază cu până la 6% de la un sector la altul, ca o margine ondulată. Emisia se întinde pe câteva raze stelare în afara stelei, iar în ea au fost detectate molecule de monoxid de siliciu și monoxid de carbon.

Detaliul care surprinde

Astronomii aveau și observații ALMA din 2015. Comparându-le, au constatat că pata caldă din nord-est se afla, în 2023, aproape în același loc și cu aproape aceeași intensitate ca în 2015. Structura a rezistat deci cel puțin șapte ani — mult mai mult decât prevăd modelele actuale ale convecției din supergigantele roșii.

Convecția înseamnă, simplificat, celule uriașe de gaz fierbinte care urcă spre suprafață, se răcesc și coboară, ca apa care fierbe într-o oală. La o stea atât de umflată, aceste celule ar trebui să se formeze și să se destrame relativ repede. Faptul că una a rămas pe loc ani buni sugerează că înțelegerea noastră despre interiorul acestor stele are goluri.

De ce contează

Betelgeuse pierde masă constant. Gazul fierbinte care urcă împinge unde de șoc în atmosfera stelei, iar acolo se formează molecule și, mai departe, praf — materialul care ajunge în spațiul interstelar și, cândva, în alte stele și planete. Petele fierbinți sunt semnătura vizibilă a acestui mecanism, deci un indiciu despre cât și cum pierde steaua din ea însăși.

Steaua a atras atenția publicului în urmă cu câțiva ani, când s-a estompat vizibil și au apărut speculații despre o supernovă iminentă. Astronomii consideră acum o explozie apropiată puțin probabilă. Cum spune Dent, tocmai faptul că sfârșitul ei va fi o supernovă face interesant să știm cum arată acum.