Generalii ruși i-au cerut lui Putin 800.000 de oameni. Institutul pentru Studiul Războiului spune că Rusia nu are cum să-i instruiască
Ilustrație generată de SmartȘtiri. Nu este o fotografie de la fața locului.
Pe 12 septembrie, Institutul pentru Studiul Războiului a scris că generalii ruși i-au cerut lui Vladimir Putin încă 800.000 de militari, ca să poată susține și extinde ofensiva din Ucraina.
În aceeași evaluare, institutul a adăugat propoziția care contează mai mult decât cifra:
„Rusia nu are capacitățile de instruire și administrative pentru a absorbi, integra și antrena 800.000 de recruți deodată, mai ales dacă autoritățile ruse încearcă să facă asta în paralel cu ciclul semestrial de încorporare care începe de obicei în octombrie.”
Deci nu e o problemă de voință politică. Putin poate ordona mobilizarea. E o problemă de cazarmă, de instructori și de echipament — lucruri care nu se decretează.
Ce se întâmplă pe front
La Liman, ucrainenii au recuperat între 150 și 250 de kilometri pătrați și până la zece sate, printr-o operațiune care a durat trei luni și nu a fost anunțată public. Nu a fost o străpungere clasică, ci înaintare metodică sprijinită de drone.
Elemente din Diviziile 2 și 14 motorizate rusești au fost tăiate și parțial încercuite în punga rezultată. Câți oameni sunt acolo nu se știe — estimările merg de la câteva sute la câteva mii, și niciuna nu e confirmată. Râul Jerebeț îi desparte acum de liniile de aprovizionare, iar retragerile sunt de zece-cincisprezece kilometri.
Partea care nu se poate contesta e cine confirmă. Bloggerii militari ruși au recunoscut-o ei înșiși. Anatoli Radov a scris că „la Liman e tot mai rău, situația e foarte grea”. Mihail Zvinciuk și Iuri Podoliaka au relatat și ei înaintarea ucraineană.
Când propriii comentatori militari ai unei țări anunță o înfrângere, informația nu mai are nevoie de a doua sursă.
Ce se întâmplă cu banii
Aici cifrele sunt mai mari decât se știe în general.
De la începutul anului 2026, dronele ucrainene au atacat rafinării rusești de cel puțin 194 de ori. Au fost lovite toate cele unsprezece rafinării mari ale Rusiei. La începutul lui iulie, loviturile scoseseră din funcțiune 42,7% din capacitatea de rafinare proiectată a țării.
Pe 6 iulie a fost lovită rafinăria de la Omsk — cea mai mare din Rusia, la aproximativ 2.500 de kilometri de granița ucraineană, dincolo de Urali. Era singura rămasă neatinsă.
Producția de carburant a scăzut cu 25% în iunie față de anul trecut, iar producția curentă e estimată cu vreo 20% sub cererea internă. Pierderile totale ale sectorului de rafinare, din august 2025 încoace, sunt estimate la 13,5 miliarde de dolari.
Reparațiile sunt grele fiindcă instalațiile au nevoie de piese produse de companii occidentale, iar sancțiunile se mențin.
Și cât costă războiul
În primul trimestru din 2026, cheltuielile militare rusești au fost de 5,9 trilioane de ruble — cu 30% mai mult decât în același trimestru din 2025. Aproape jumătate din tot bugetul federal s-a dus pe armată. Cheltuielile militare clasificate au crescut cu 43%.
Bugetul planificat pentru 2026 prevedea 6,2% din PIB, în scădere de la 7,8% în 2025. Dacă ritmul din primul trimestru se menține, cheltuielile ar putea ajunge la 9-10% din PIB.
Asta din urmă e o proiecție, nu o cifră realizată, și trebuie citită ca atare. Dar direcția e limpede: se cheltuie mult mai mult decât s-a planificat, iar veniturile fiscale au scăzut, sub presiunea sancțiunilor pe petrol, a rublei puternice și a economiei care se răcește.
Ce nu s-a întâmplat, deși se spune
Circulă afirmația că regimul de la Moscova a confiscat economiile populației din bănci.
Nu s-a întâmplat.
Ce s-a întâmplat e altceva, și e important să nu se confunde: în august, rușii au retras miliarde din bănci de teama că statul le-ar putea lua pentru război. Există propuneri publice de a confisca depozitele. Frica e reală, propunerile sunt reale, retragerile sunt reale.
Confiscarea, nu.
Diferența dintre „se tem că li se iau banii” și „li s-au luat banii” e diferența dintre un articol care rezistă și unul care poate fi demontat într-o singură căutare.
Partea americană
Pe 5 august, președintele american a refuzat cererea Ucrainei pentru rachete Patriot suplimentare.
Săptămâna trecută, a refuzat și cererea prințului moștenitor saudit de a lovi pozițiile houthi, după ce aceștia au închis efectiv accesul la Bab el-Mandeb și după ce conducta saudită East-West a fost oprită preventiv în urma unui atac cu drone. A oferit informații și sprijin la țintire, nu forțe.
Iar sâmbătă i-a cerut lui Zelenski să înceteze loviturile asupra infrastructurii de motorină din Rusia — exact campania descrisă mai sus, cea care a scos din funcțiune 42,7% din rafinării.
Trei refuzuri și o cerere, în aceeași lună, toate în aceeași direcție.
Argumentul celeilalte părți
Trebuie pus, fiindcă nu e slab.
Rachetele interceptoare chiar sunt puține. Stocurile americane au fost consumate, iar producția nu a fost crescută înainte. Un președinte care refuză să dea ultimele rachete are un argument militar real: nu poți apăra pe altcineva cu ce nu ai.
Criza de motorină chiar există și se simte întâi în prețul pâinii, nu la pompa mașinilor scumpe.
Un al doilea front în Yemen, contra unei grupări pe care Arabia Saudită a bombardat-o ani la rând fără s-o învingă, nu e o idee ușoară pentru o țară care duce deja un război cu Iranul.
Fiecare refuz, luat singur, are o explicație. Ce se poate observa e că toate merg în aceeași direcție, și că nu există niciunul în direcția cealaltă.
Ce nu spune articolul ăsta
Nu spune că Rusia pierde războiul. Spune că a cerut 800.000 de oameni pe care nu-i poate instrui, că a pierdut teren la Liman, și că aproape jumătate din capacitatea ei de rafinare e la pământ. Un stat poate fi în situația asta ani întregi.
Nu spune câți ruși sunt încercuiți la Liman. Estimările merg de la sute la câteva mii și niciuna nu e verificată independent.
Nu spune că Washingtonul lucrează pentru Moscova. Spune ce s-a refuzat și când. Intenția nu se dovedește dintr-o listă de decizii, oricât de sugestivă ar fi lista.
Nu spune că embargoul pe petrolul rusesc va fi ridicat. E o presupunere care circulă, nu o măsură anunțată. Când și dacă se anunță, scriem.
Nu spune ce se va întâmpla la alegerile din noiembrie din Statele Unite și nu speculează despre suspendări. Nu e treaba noastră să prezicem.
Și nu confirmă cifrele de pierderi umane. Statul Major ucrainean a raportat peste 42.000 de pierderi rusești în iulie — maximul anului — dar e cifra unei părți beligerante. Estimările occidentale independente sunt mai mici, iar nimeni din afară nu numără morții.
Pentru noi, aici
Un stat care nu mai poate plăti un război caută bani. Îi poate găsi vânzând petrol, dacă i se dă voie. Sau îi poate căuta altfel.
Rafinăriile rusești lovite, plafonul de instruire de la 800.000 și cele 42,7 procente nu sunt știri din altă lume. Sunt trei cifre care spun cât mai poate ține ceva ce se întâmplă la nouă sute de kilometri de Prut.
MCB
Surse: Institute for the Study of War, evaluarea din 12 septembrie 2026, citată de Kyiv Post; Kyiv Post și euromaidanpress privind operațiunea de la Liman; relatările bloggerilor militari ruși Anatoli Radov, Mihail Zvinciuk și Iuri Podoliaka; United24 Media privind campania asupra rafinăriilor rusești, cu datele pe capacitatea de rafinare afectată; analiza lui Janis Kluge privind cheltuielile militare rusești în primul trimestru din 2026; SIPRI, bugetul militar al Rusiei pe 2026; Financial Times, via Ukrainska Pravda, privind refuzul livrării de rachete Patriot; Washington Post și Euronews, august 2026, privind retragerile din băncile rusești; Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei pentru pierderile din iulie 2026.