Trenul datoriei americane și lecția pentru cei fără monedă de rezervă

17 October 2026, 12:28 ms-redactie

Material SmartȘtiri Text scris de redacția noastră, pe baza surselor citate la final.

SmartȘtiri

Unul dintre cei mai citați economiști ai lumii compară politica bugetară a Statelor Unite cu un tren care gonește pe o cale ferată de munte, plină de curbe, unde nimeni nu vrea să frâneze de teamă că rămâne în urmă. Imaginea nu vine de la un comentator alarmist, ci de la omul care a studiat, poate mai sistematic decât oricine, cum se termină de obicei asemenea călătorii.

Kenneth Rogoff predă economie și politici publice la Harvard și a fost, între 2001 și 2003, economist-șef și director de cercetare al Fondului Monetar Internațional. Este coautor, alături de Carmen Reinhart, al cărții „This Time Is Different”, un studiu al crizelor financiare din 66 de țări de-a lungul a opt secole, și al manualului de referință în macroeconomia internațională scris cu Maurice Obstfeld. Este membru al Academiei Naționale de Științe a SUA și al Grupului celor Treizeci. Când un asemenea autor scrie despre datorie, merită ascultat cu atenție, chiar dacă nu cu supunere.

În comentariul publicat de Project Syndicate la 1 octombrie 2026, Rogoff descrie mecanismul clasic al unei crize a datoriei publice. Începutul este previzibil: datoria urcă la niveluri istorice, dar pare suportabilă pentru că dobânzile sunt mici. Apoi dobânzile cresc, din motive globale, politice sau pur și simplu pentru că investitorii uită de crizele trecute, iar calculul se schimbă brusc. Finalul, spune el, este mult mai greu de datat.

Statele Unite, argumentează Rogoff, se află exact în acest punct. Deficitul federal e în jur de 6% din PIB deși economia crește solid. Guvernul nu și-a blocat finanțarea pe termen lung la dobânzile mici de altădată, spre deosebire de majoritatea proprietarilor de locuințe americani, care plătesc încă rate mici deși creditele ipotecare noi au trecut de 7%. Dobânzile la datorie au devenit, în doar câțiva ani, a doua cheltuială federală ca mărime. Administrația mizează pe creștere economică, iar președintele promite fiecărui adult american un „dividend” de 5.000 de dolari dacă republicanii păstrează Congresul. Un război prelungit cu Iranul și disfuncția politică ar putea împinge randamentul titlurilor pe zece ani cu încă un punct procentual. Dacă nimeni nu reacționează, rămân doar opțiuni dureroase: inflație ridicată, represiune financiară, neplată sau austeritate.

Cel mai important pentru cititorul european e finalul: majoritatea economiilor avansate au aceeași problemă, dar fără privilegiul de a emite moneda de rezervă a lumii. Marea Britanie, spune Rogoff, e deosebit de expusă.

Ce înseamnă pentru România

Dacă argumentul lui Rogoff e corect pentru o țară care tipărește dolarul, el e cu atât mai serios pentru o țară care nu are nici măcar euro. Potrivit Eurostat, România a avut în 2025 un deficit de 7,9% din PIB, cel mai mare din Uniunea Europeană, iar datoria publică a urcat la 59,3% din PIB, de la 54,8% cu un an înainte. Datoria românească e mai mică decât cea americană raportată la economie, dar se finanțează mai scump și depinde de încrederea investitorilor străini.

Consecințele posibile sunt concrete. Când randamentele americane urcă, capitalul devine mai pretențios cu toți debitorii, iar piețele emergente plătesc de obicei primele. Pentru Ministerul Finanțelor asta înseamnă împrumuturi mai scumpe, iar pentru firme și familii înseamnă credite care nu se ieftinesc atât de repede pe cât s-ar spera. Lecția principală a lui Rogoff se aplică direct: momentul în care piața își pierde răbdarea nu se anunță dinainte, iar marja de manevră se construiește în anii buni, nu în cei de criză.

Ce am verificat

Deficitul federal în jur de 6% din PIB: confirmat. CBO și CRFB estimează pentru anul fiscal 2026 un deficit de circa 2.000 de miliarde de dolari, adică 6,2% din PIB.
Dobânzile, a doua cheltuială federală: confirmat. American Action Forum, pe baza datelor CBO, arată că dobânda netă a fost a doua cheltuială după asigurările sociale, cu circa 1.100 de miliarde de dolari (3,4% din PIB, după CRFB). Afirmația că va deveni curând cea mai mare rămâne o prognoză.
Creditele ipotecare noi peste 7%: confirmat. Media Freddie Mac la 30 de ani era de 7,28% la 1 octombrie 2026.
„Dividendul” de 5.000 de dolari: confirmat. Reuters a relatat promisiunea pe 9 septembrie 2026, cu un cost brut estimat la circa 1.350 de miliarde de dolari.
Presiunea pe piața obligațiunilor: confirmat parțial. FMI avertiza la 14 octombrie că datoria publică globală se apropie de 100% din PIB până în 2029 și că prima de siguranță a titlurilor americane scade. Un punct procentual în plus la randamente e un scenariu, nu un fapt.

Ce nu spune articolul ăsta

Rogoff recunoaște el însuși că SUA sunt încă departe de o criză, iar titlul sună mai dramatic decât conținutul. Economiștii de la Peterson Institute spun ceva asemănător, dar mai temperat: o criză fiscală americană nu e iminentă, chiar dacă traiectoria pe termen lung nu poate continua. Mai e o obiecție serioasă. Statutul dolarului de monedă de rezervă și cererea mondială de active americane sigure au amânat de multe ori, în ultimele decenii, momentul socotelii prezis de economiști. Rogoff pune și puțin preț pe veniturile fiscale aduse de inteligența artificială. Asta e o judecată personală, nu un rezultat demonstrat. Iar soluțiile pe care le enumeră sunt toate dureroase, fără vreo indicație despre care dintre ele e cea mai puțin rea.

Surse

MCB

Surse

Textul e scris de redacția SmartȘtiri; informațiile vin din sursele de mai sus. Verificăm fiecare informație în cel puțin două surse independente.