Zürich n-a legalizat consumul de droguri. A construit camere pentru el — după ce închiderea parcului Platzspitz a mutat scena cu o stradă mai încolo

22 September 2026, 08:16 ms-redactie

SmartȘtiri

Premisa care circulă la noi este că Elveția și Olanda „au legalizat consumul de droguri în camere speciale”. Nu e adevărat, iar corectura e jumătate din articol. În Elveția consumul rămâne o faptă pedepsită de Legea stupefiantelor. Ce au votat elvețienii pe 30 noiembrie 2008, cu circa 68% „da”, a fost altceva: înscrierea în legea federală a politicii celor patru piloni — prevenție, terapie, reducerea riscurilor și represiune.

Camerele de consum supravegheat nu sunt o excepție de la interdicție. Sunt infrastructura pe care statul o așază lângă interdicție, ca să știe unde se consumă. Un stat care legalizează renunță la control. Un stat care supraveghează și-l cumpără înapoi, cu chitanță.

Zürich n-a deschis camerele din milă. Le-a deschis din eșec

Platzspitz, parcul din spatele Muzeului Național — „Needle Park” — a fost tolerat ca scenă deschisă a drogurilor de la mijlocul anilor ’80. Orașul deschisese primul „Fixerstübli” în 1987 și structurile de ajutor în 1989. Parcul a fost închis pe 5 februarie 1992, cu poliția.

Rezultatul: în 1993 scena s-a mutat la gara dezafectată Letten. A fost evacuată în 1995, de data asta definitiv — pentru că între timp existau camere de consum, program de metadonă și, din 1994, diacetilmorfină pe rețetă (subiectul editorialului din 7 septembrie).

Asta e lecția, și e de aritmetică, nu de morală. Represiunea singură a mutat scena cu o stradă mai încolo, în douăsprezece luni, cu costuri integrale. Represiunea plus infrastructură a închis-o. Diferența dintre 1992 și 1995 nu e voința politică — e existența unui loc unde oamenii aveau unde să se ducă.

Azi Zürich operează trei centre de contact — Selnau, Kaserne, Oerlikon — plus un spațiu de consum și triaj deschis pe 1 octombrie 2025. Statistica municipală arată că 80% din consumurile din aceste centre se fac prin inhalare, nu prin injectare, și că numărul lor a scăzut ușor în 2025.

Ce arată banii

Franța e singura țară care a plătit o evaluare științifică serioasă a propriilor săli, deschise la Paris și Strasbourg în 2016. Raportul Inserm din mai 2021 s-a bazat pe cohorta COSINUS: 665 de consumatori urmăriți și 160 de interviuri. Modelarea publicată în 2024, pe orizontul 2016–2026, a estimat pentru utilizatorii sălilor: abcese cutanate −77%, endocardite infecțioase asociate −69%, supradoze −65%, prezentări la Urgențe −65%.

Costuri medicale evitate: 6,6 milioane de euro la Paris și 5,8 milioane la Strasbourg. Seringile abandonate în spațiul public au scăzut de trei ori de la deschiderea sălii pariziene. La Barcelona, seringile aruncate nesigur scăzuseră deja de la peste 13.000 în 2004 la circa 3.000 în 2012.

Traducerea în limbaj de buget: un abces tratat în cameră costă cât o trusă de pansamente. Același abces ajuns endocardită costă cât două săptămâni de terapie intensivă. Statul nu alege între a plăti și a nu plăti. Alege doar la ce ghișeu plătește.

Cifrele-cheie

1986, Berna — prima cameră de consum supravegheat din lume.
5 februarie 1992 — închiderea Platzspitz. 1993 — scena reapare la Letten. 1995 — evacuare definitivă.
circa 68% „da” la referendumul elvețian din 30 noiembrie 2008, care a înscris cei patru piloni în legea federală.
73 de facilități în 10 țări europene (iunie 2023), plus circa 12 în Elveția.
Franța, 2016–2026: abcese −77%, endocardite −69%, supradoze −65%, Urgențe −65%.
6,6 + 5,8 milioane de euro costuri medicale evitate (Paris, respectiv Strasbourg).
Elveția: peste 350 de decese cauzate direct de droguri pe an la începutul anilor ’90 → 121 în 2012 → 188 în 2024.
Barcelona: seringi aruncate nesigur, de la peste 13.000 (2004) la circa 3.000 (2012).

Ce nu spune articolul ăsta

Camerele nu opresc morții. În Elveția, decesele direct cauzate de droguri au scăzut de la peste 350 pe an la începutul anilor ’90 la 121 în 2012 — apoi au urcat înapoi la 188 în 2024. Camerele existau tot timpul. Ele reduc riscul per consum, nu numărul consumatorilor și nu îmbătrânirea unei generații.

Efectul pe infecții e mic. În modelul francez, HIV −11% și hepatita C −6%. Camerele tratează rana, nu epidemia. Cine le vinde ca soluție la HIV vinde altceva decât cumpără.

Prețul nu e mic peste tot. Raportul cost-eficacitate a ieșit 30.600 de euro pe an de viață ajustat la Paris și 9.200 la Strasbourg; integrate în centre de reducere a riscurilor care există deja, 21.400, respectiv 2.500. Diferența e scara. O cameră într-un oraș fără populație concentrată de consumatori costă mai mult decât salvează — și asta e un argument serios împotriva copierii mecanice a modelului.

Modelul nu e în expansiune. Agenția europeană număra 31 de facilități în Olanda în 2018 și 17 în iunie 2023. Sunt două numărători diferite, dar direcția e clară: unde populația de injectori scade și îmbătrânește, camerele se închid. Nu e o industrie. E un bandaj pe o problemă cu durată limitată — ceea ce, pentru un buget public, e o veste bună, nu una proastă.

Ce rămâne din socoteală

Un stat are trei variante cu un consumator de heroină. Să nu știe nimic despre el — și atunci îl întâlnește la Urgențe, cu endocardită, în regim de urgență majoră. Să-l vâneze — și atunci plătește instanța, dosarul, eventual detenția, și tot îl întâlnește la Urgențe. Sau să-l vadă: un scaun, un asistent, o trusă sterilă și o statistică în urmă.

Zürich le-a încercat pe toate trei, exact în ordinea asta, și de fiecare dată a plătit mai puțin. România n-are niciun astfel de spațiu și nici măcar o numărătoare serioasă a celor care ar avea nevoie de el. Asta nu înseamnă că problema nu costă. Înseamnă doar că nu știm cât.

Editorial de BRAHARU MARIUS CONSTANTIN
Opinia autorului nu reprezintă o poziție a redacției. Datele citate provin de la Agenția Uniunii Europene pentru Droguri (EUDA), Inserm și MILDECA (Franța), studiul de cost-eficacitate publicat în BMC Public Health (2024), Observatorul Elvețian al Sănătății (Obsan/MonAM, pe baza statisticii cauzelor de deces a Oficiului Federal de Statistică), Orașul Zürich și baza de date Swissvotes.