Veneția n-a interzis turiștii de o zi. Le-a vândut bilet de 5 euro — 650.000 de voucher și peste 5 milioane de euro în 60 de zile

8 October 2026, 08:26 ms-redactie

SmartȘtiri

Când un oraș e călcat de mai mulți vizitatori decât are locuitori, reflexul administrativ e unul singur: interzicem. Număr închis, bariere, zile fără acces. Veneția a încercat și varianta asta — în 2018 a montat porți de control la intrările dinspre gară, iar primarul a reluat de atunci, periodic, ideea turnicheților. N-a mers niciodată până la capăt. În schimb, din 2024, orașul face altceva: vinde un bilet de intrare de 5 euro vizitatorului de o zi și, în schimbul lui, îl trece într-o bază de date.

Nu e o poveste despre morală turistică. E o poveste de aritmetică publică.

Ce a făcut Veneția, exact

„Contributo di accesso” nu e o taxă pe turiști. Se aplică doar vizitatorilor de o zi, doar în zilele de vârf alese dinainte, doar între 8:30 și 16:00 și doar în orașul antic — insulele mici sunt în afara schemei. Cine doarme în oraș nu plătește nimic: el achită deja taxa de ședere. Tariful e 5 euro dacă rezervi cu cel puțin patru zile înainte și 10 euro dacă te hotărăști în ultimele patru zile. Diferența nu e o amendă, e un preț pentru informație: cine anunță din timp că vine costă orașul mai puțin decât cine apare neanunțat.

Scara a crescut în trei ani. În 2024, 29 de zile de aplicare și 485.062 de plăți, pentru circa 2,4 milioane de euro. În 2025, 54 de zile, 723.497 de titluri emise și 5.421.425 de euro încasați, cu 51% din plăți la tariful redus de 5 euro și 49% la cel întreg. În 2026, 60 de zile — 17 în aprilie, 15 în mai, 16 în iunie, 12 în iulie — peste 650.000 de voucher plătite și peste 5 milioane de euro, date provizorii.

Corectura de premisă: nu e o taxă de descurajare

Se spune, inclusiv în presa românească, că Veneția „taxează turiștii ca să-i reducă”. Nu e adevărat, și chiar administrația o spune: asesorul pe buget Michele Zuin a declarat explicit că scopul sistemului „non è fare cassa” — nu e să facă bani. Iar cifrele arată că nici descurajare nu e: 5 euro nu opresc pe nimeni care a plătit deja un bilet de tren până la Veneția.

Corectura face argumentul mai puternic, nu mai slab. Dacă ținta ar fi fost reducerea numărului, taxa ar fi un eșec. Dar ținta reală e alta: orașul a cumpărat, cu 5 milioane de euro pe sezon, un recensământ zilnic al propriilor vizitatori. Știe că vârful a fost pe 2 mai 2025, cu 24.951 de plătitori, și minimul pe 4 iulie, cu 8.689. Știe că sâmbăta are media cea mai mare. Știe câți sunt lucrători, câți proprietari nerezidenți, câți oaspeți ai rezidenților. Un oraș care are aceste serii poate programa vaporetto, salubritate și poliție locală pe zile. Un oraș care doar interzice nu are nici datele, nici banii — are doar un gard și o coadă.

Cifrele-cheie

2024: 29 de zile, 485.062 de plăți, ~2,4 milioane de euro
2025: 54 de zile, 723.497 de titluri, 5.421.425 de euro
2026: 60 de zile, peste 650.000 de voucher plătite, peste 5 milioane de euro (provizoriu)
Control: peste 445.000 de verificări de cod QR în 2025, cu circa 140 de operatori pe zi, și circa 2.500 de procese-verbale
Unde se duc banii: cel puțin 1,5 milioane de euro au mers în menținerea reducerii taxei de salubritate (TARI) pentru rezidenți
Pentru comparație: taxa de ședere aduce Veneției circa 38 de milioane de euro în 2025 — de șapte ori mai mult decât biletul de intrare
Orașul care se golește: 48.489 de rezidenți în centrul istoric la finalul lui 2024, 47.995 la 21 august 2025

Ce nu spune articolul ăsta

Nu spune că modelul funcționează. Partea slabă se vede tot pe cifre.

Întâi, plătește o minoritate. În 2024, într-o zi medie de aplicare se înregistrau circa 125.000 de prezențe, din care aproximativ 17.000 de plătitori — 13,6% din totalul vizitatorilor și 22,4% din vizitatorii de o zi. Restul intră legal și gratuit, prin una din numeroasele excepții.

Al doilea, prețul nu acoperă costul. Un studiu JFC estimează costul public generat de un vizitator de o zi la Veneția la 4,7 euro pe zi, față de o medie națională de 2,9 euro. Taxa acoperă aproximativ costul unei zile — dar numai pentru cei care o plătesc, adică pentru a cincea parte. Profesorul emerit Giuseppe Tattara (Ca’ Foscari) o numește direct „strumento fasullo” și susține că n-a redus numărul vizitatorilor.

Al treilea, scăderea aparentă a fluxului nu e o victorie. Media zilnică a plăților a coborât de la 16.676 în 2024 la 13.046 în 2025 — dar în 2025 rezidenții din Veneto și studenții au fost scutiți de codul QR, iar Comuna însăși își califică propria comparație drept „extremamente parziale”. Cine folosește cifra ca dovadă că taxa alungă turiști citește greșit.

Al patrulea, sistemul se mănâncă singur în bună parte. Din 5,42 milioane încasate în 2025, doar 1,5 milioane au ajuns identificabil la rezidenți, prin reducerea TARI. Restul, „al netto dei costi di gestione”, acoperă 140 de operatori pe zi, platformă, call center, control. Suma netă nu e publicată — iar un mecanism fiscal a cărui marjă nu se publică e un mecanism căruia nu i se poate măsura eficiența.

Și, al cincilea: biletul nu atinge problema reală. Veneția pierde în continuare câteva sute de locuitori pe an din centrul istoric. Cinci milioane de euro pe sezon nu cumpără locuințe și nu opresc conversia caselor în cazare.

De ce ne privește

Teza seriei rămâne valabilă și aici, chiar cu toate rezervele: statul care cunoaște problema plătește mai puțin decât statul care o vânează. Veneția nu a cumpărat mai puțini turiști. A cumpărat o listă — și, cu ea, capacitatea de a-și programa cheltuiala. Alternativa, gardul, costă bani de pază, produce imagini proaste și nu generează nicio dată.

Pentru România, unde reflexul în fața oricărui flux necontrolat — de la terase la ghizi, de la parcări la cazare în regim hotelier — e interdicția urmată de amendă, lecția e strict contabilă: interdicția e un cost fără venit și fără informație. Prețul e un venit mic, cu informație mare. Veneția a încasat 5 milioane și a aflat cât de mulți sunt, când vin și pe unde. Noi, de obicei, nici atât.

Editorial de BRAHARU MARIUS CONSTANTIN
Opinia autorului nu reprezintă o poziție a redacției. Datele citate provin de la Comune di Venezia (live.comune.venezia.it, comunicatele oficiale privind contributo di accesso 2025 și 2026), biroul de statistică al Comunei Venezia, studiul JFC citat de Il Sole 24 Ore, Fondazione Think Tank Nord Est (date BDAP privind imposta di soggiorno) și declarațiile asesorului Michele Zuin.