Scoția n-a interzis alcoolul ieftin. I-a pus un preț minim pe unitate — și mor cu 156 de oameni mai puțin pe an

Scoția avea o problemă pe care o cunoștea pe nume: alcool de mare tărie vândut la prețuri derizorii și o mortalitate provocată direct de alcool de câteva ori mai mare în cartierele sărace decât în cele bogate. N-a interzis nimic. A tras o linie sub care niciun magazin nu mai are dreptul să vândă. Rezultatul, măsurat de agenția de sănătate publică a statului: aproximativ 156 de morți evitate pe an.

Ce a făcut Scoția, de fapt

Parlamentul scoțian a votat legea prețului minim pe unitate de alcool în 2012, dar n-a putut-o aplica șase ani: industria whisky-ului a dat-o în judecată. Curtea de Justiție a UE s-a pronunțat pe 23 decembrie 2015, iar Curtea Supremă a Regatului Unit a respins contestația în noiembrie 2017. Măsura a intrat în vigoare pe 1 mai 2018, la 50 de penny pe unitatea de alcool pur; de pe 30 septembrie 2024 pragul e de 65 de penny.

Mecanismul e banal: o condiție de licență. Magazinul care vinde sub prag nu plătește amendă, riscă licența. Statul nu stabilește ce produci sau cine cumpără, doar că sub o anumită sumă nu se vinde. O sticlă de votcă de 37,5% nu mai poate pleca din raft sub 17,07 lire; una de whisky de 40%, sub 18,20 lire; una de vin de 13%, sub 6,34 lire; patru doze de bere de 5%, sub 5,72 lire.

Cifrele-cheie

• −13,4% morți provocate direct de alcool (interval de încredere 95%: −18,4% … −8,3%), în evaluarea comandată de Public Health Scotland pentru mai 2018 – decembrie 2020, cu Anglia drept grup de control.
• ≈156 de morți evitate pe an (interval: între 69 și 243).
• −4,1% internări provocate direct de alcool, circa 411 pe an — dar rezultat nesemnificativ statistic (de la −8,3% la +0,3%).
• −3% consumul total de alcool la nivel de populație, măsurat prin vânzările din comerț.
• Scăderile s-au concentrat în cele patru decile cele mai sărace: −21,6% în decila 1, −33,6% în decila 3. În jumătatea bogată a țării, efectul nu se distinge statistic de zero.
• 1.185 de morți provocate direct de alcool în 2024, în scădere cu 7% (92 de persoane) față de 2023 — date National Records of Scotland.
• 4,5 — de câte ori e mai mare mortalitatea în zonele defavorizate față de cele bogate, în 2024 (în 2002: 8,7).
• 3,6 miliarde de lire pe an, circa 900 de lire pe adult — costul estimat al abuzului de alcool pentru Scoția (studiu pe datele din 2007, citat în strategia guvernamentală din 2018).

Aritmetica publică

Scoția n-a construit nicio instituție nouă, n-a angajat inspectori, n-a deschis dosare, n-a confiscat marfă. A schimbat o cifră într-o condiție de licență pe care autoritățile locale o verificau oricum. Costul administrativ al măsurii e, practic, costul tipăririi unui ordin.

De partea cealaltă: o problemă care costă bugetul public miliarde pe an, concentrată exact unde statul plătește cel mai mult — spitale, servicii sociale, poliție. S-a intervenit pe un singur parametru, prețul, și a scăzut mortalitatea exact în grupurile care costau cel mai scump. Statul care ar fi vânat problema ar fi avut nevoie de interdicții, controale, confiscări și de o piață neagră pe care să o alimenteze.

Corectura premisei: nu e un impozit

Se spune frecvent că „Scoția a taxat alcoolul ieftin”. Este fals, și corectura face argumentul mai puternic, nu mai slab. Prețul minim nu e o taxă, iar statul scoțian nu încasează nimic din diferență: banii rămân la comerciant. Modelarea guvernului, la pragul de 50 de penny, estima un câștig de circa 41 de milioane de lire pe an pentru magazine și o pierdere de circa 7 milioane pentru baruri. Mai mult: Oficiul pentru Responsabilitate Bugetară estima că trezoreria britanică ar putea pierde în jur de 40 de milioane de lire pe an din încasări, pentru că se vinde mai puțin alcool.

Adică statul a renunțat la bani ca să obțină rezultatul. Asta scoate din discuție obiecția standard — „voiau doar să încaseze” — și lasă pe masă doar aritmetica costurilor evitate. Un stat care cunoaște problema iese în câștig chiar și atunci când nu încasează nimic din ea.

Ce nu spune articolul ăsta

Că internările au scăzut. Scăderea de 4,1% are intervalul de încredere trecând prin zero. Statistic, nu se poate afirma că s-au redus. Doar morțile au rezultat solid.

Că funcționează pe dependenți. Evaluarea oficială a găsit dovezi limitate de reducere a consumului la persoanele cu dependență, iar la unele cu venituri mici a constatat că au prioritizat alcoolul în fața mâncării. E un instrument de populație, nu un tratament.

Că problema s-a rezolvat. În 2024 au murit 1.185 de oameni, iar scăderea de 7% față de 2023 nu este semnificativă statistic, după cum precizează chiar instituția de statistică. Decalajul între cartiere rămâne de 4,5 ori.

Că e instrumentul optim. Curtea de Justiție a UE a spus pe dos: prețul minim restrânge comerțul și e justificat doar dacă o măsură fiscală nu ar proteja sănătatea la fel de bine. Judecătorii europeni au considerat că accizele ar fi fost opțiunea mai puțin intruzivă, fiindcă lasă comerciantului controlul prețului. Scoția a câștigat procesul, dar nu pe argumentul că a ales cel mai bun instrument.

Că e neutru social. Măsura scumpește băutura și pentru omul sărac care bea moderat. El plătește mai mult fără să fie în grupul de risc, iar diferența nu se întoarce în buget, ci în casa de marcat a magazinului.

De ce stă în serie

Pentru că e cazul în care statul a plătit cel mai puțin: o cifră într-un ordin, zero aparat de control, zero venit încasat — și, totuși, mai puțini morți. Statul care cunoaște problema își permite să o scumpească. Statul care o vânează o plătește de două ori: o dată la spital, o dată la poliție.

---

Editorial de BRAHARU MARIUS CONSTANTIN
Opinia autorului nu reprezintă o poziție a redacției. Datele citate provin de la Public Health Scotland, National Records of Scotland, Guvernul Scoției (gov.scot), legislation.gov.uk, Centrul de Informare al Parlamentului Scoțian (SPICe), studiul publicat în The Lancet Public Health privind evaluarea prețului minim și ScotPHO.