Italia n-a vânat chiriile la negru. Le-a pus cotă fixă de 21% — și acum 3,3 milioane de proprietari declară 23,4 miliarde de euro

15 October 2026, 08:24 ms-redactie

SmartȘtiri

În 2006, Italia a pornit la vânătoare. A suprapus hărțile cadastrale cu fotografii aeriene de mare rezoluție și a găsit 2,238 milioane de clădiri care nu existau în niciun registru; circa 1,26 milioane au trebuit înscrise. Venitul suplimentar proiectat de Agenția Fiscală: 558,5 milioane de euro. Operațiune impecabilă tehnic, titluri de primă pagină și costuri reale de administrare.

În 2011, Italia a încercat altceva. N-a mai căutat chiriile nedeclarate. Le-a schimbat prețul. Astăzi 3,3 milioane de proprietari declară voluntar 23,4 miliarde de euro de chirie și plătesc peste 4,1 miliarde de euro de impozit. Nimeni nu i-a fotografiat din aer.

Ce a făcut Italia, de fapt

Instrumentul se numește cedolare secca și a intrat în vigoare prin Decretul legislativ 23/2011, articolul 3. Mecanismul e simplu: proprietarul poate scoate chiria din IRPEF-ul progresiv — unde se adună peste salariu și urcă pe tranșe — și o impozitează separat, cu o cotă fixă. 21% pentru chiria la preț de piață. 10% pentru contractele cu „canon convenit” din orașele cu deficit de locuințe, după un traseu de scădere: 19% în 2011–2012, 15% în 2013, 10% de la 2014. Din 2024, închirierile scurte trec la 26% de la a doua locuință în sus.

Aici trebuie corectată premisa care circulă cel mai des: Italia nu a iertat chiriile la negru și nu le-a „legalizat”. Declararea chiriei era legală și înainte — era doar scumpă. Cedolare secca nu e amnistie: nu șterge nimic din trecut și nu anulează nicio datorie. E o opțiune pentru viitor. Corectura întărește argumentul: dacă nu s-a iertat nimic și totuși baza declarată a crescut, ce a crescut-o e strict raportul dintre costul declarării și costul ascunderii.

Cifrele-cheie

21% — cota pentru chiria la preț de piață (D.Lgs. 23/2011, art. 3)
10% — cota pentru canonul convenit, din 2014 (19% în 2011–2012, 15% în 2013)
26% — cota pentru închirierile scurte, de la a doua locuință, din 2024
3,3 milioane de proprietari au ales regimul în anul fiscal 2024, cu 5,1% mai mulți decât în 2023 (Ministerul Economiei și Finanțelor, statisticile declarațiilor)
23,4 miliarde € bază impozabilă declarată, +8,4%: 14,4 miliarde la cota de 21%, circa 8 miliarde la 10%
peste 4,1 miliarde € impozit declarat, +9,0% într-un an
evaziunea pe chirii, estimată oficial de MEF: 767 mil. € (9,4% din ce se datora) în 2016 → 551 mil. € (6,7%) în 2019 → 121 mil. € (1,6%) în 2020
102,7 miliarde € — gap-ul fiscal total al Italiei în 2022, 17% din sumele datorate

Aritmetica, nu morala

Compară cele două operațiuni pe aceeași unitate de măsură. Vânătoarea din 2006 a produs o proiecție de 558,5 milioane de euro, o singură dată, pentru un efort de cartografiere națională. Schimbarea de preț din 2011 produce peste 4 miliarde de euro pe an, din declarații depuse de oameni care nu au fost prinși, ci au calculat.

Și calculul lor e vizibil: cota de 10% pentru canonul convenit, cea mai mică, a atras aproape 8 miliarde de bază impozabilă — aproape cât cei 14,4 miliarde de la cota de 21%, deși e un regim cu chirie plafonată. Oamenii răspund la rată, nu la apeluri.

Mai departe, propensiunea la evaziune pe chirii a coborât de la 9,4% în 2016 la 6,7% în 2019, mult sub media fiscală a Italiei. Un stat care, per total, încasează cu 17% mai puțin decât i se datorează pierde pe chirii de două-trei ori mai puțin. Nu pentru că proprietarii italieni ar fi mai cinstiți, ci pentru că pe chirii prețul onestității a fost coborât deliberat.

Ce nu spune articolul ăsta

Partea slabă a modelului e serioasă și tot pe cifre.

Prima: o bună parte din „ieșirea la lumină” nu e ieșire la lumină, e mutare. Curtea de Conturi italiană a constatat că în 2011–2012 regimul a produs doar o deplasare a bazei impozabile din IRPEF, și abia din 2013 au apărut contribuabili care înainte nu declarau nimic. Aritmetica anului 2014, în analiza publicată pe lavoce.info: dacă toți cei trecuți la cedolare ar fi rămas în IRPEF, statul ar fi încasat cu peste 1,65 miliarde de euro mai mult. Pierderea s-ar fi acoperit doar dacă ar fi intrat în sistem circa un milion de locuințe — iar piața neagră era estimată, înainte de reformă, la 700.000–800.000 de unități. Pierdere netă estimată: circa 1 miliard de euro. Economia proprietarilor care oricum declarau: circa 1,3 miliarde.

A doua: un studiu al Departamentului de Finanțe al ministerului, din iulie 2022, confirmă un efect real — crește probabilitatea ca un contract să fie înregistrat — dar arată că efectul nu acoperă venitul pierdut prin cota redusă și că măsura e regresivă: câștigă mai mult cei cu venituri mari, care scapă de tranșele superioare de IRPEF.

A treia, cea mai incomodă: recidiva. După minimul din 2020, propensiunea a urcat din nou, la 10,1% în 2022 — peste nivelul din 2016. Explicația oficială: închirierile de scurtă durată prin platforme online, nu întotdeauna trasabile. Prețul mic al declarării ține doar cât timp statul mai vede tranzacția. Când apare un canal pe care nu-l vede, gaura se redeschide — iar răspunsul Italiei, cota de 26% din 2024, e exact mișcarea inversă.

Concluzia nu e că o cotă mică rezolvă evaziunea. E că un stat care cunoaște tranzacția plătește mai puțin decât un stat care o caută din avion — dar doar atât timp cât o cunoaște.

Editorial de BRAHARU MARIUS CONSTANTIN
Opinia autorului nu reprezintă o poziție a redacției. Datele citate provin de la Ministerul Economiei și Finanțelor din Italia (statisticile declarațiilor fiscale pentru anul de impozitare 2024 și Relazione sull’economia non osservata e sull’evasione fiscale e contributiva), Agenzia delle Entrate (Decretul legislativ 23/2011, art. 3), Curtea de Conturi a Italiei, Departamentul de Finanțe al MEF (studiu din iulie 2022), analizele publicate pe lavoce.info și Osservatorio sui Conti Pubblici Italiani.