Germania n-a interzis sticla de plastic. A pus 25 de cenți returnabili pe ea — și acum se întorc între 96% și 99% din ambalaje

10 October 2026, 08:25 ms-redactie

SmartȘtiri

România a returnat în 2025 peste 5,2 miliarde de ambalaje prin sistemul garanție-returnare, la o rată de 83%. Germania, pe același mecanism, se învârte între 96% și 99%. Diferența nu vine din civilizație. Vine din faptul că Germania a pus un preț pe sticla goală cu douăzeci de ani înaintea noastră — și, important, nu a interzis-o.

Corectura: Pfandul nu e o taxă

Premisa care circulă la noi e dublu greșită. Întâi: „Germania a interzis plasticul de unică folosință.” Nu l-a interzis. Sticla de PET se vinde legal în orice supermarket german, în miliarde de exemplare. Apoi, mai important: „Pfandul e o taxă de mediu.” Nu e. E o garanție de 25 de cenți, valoare unică pentru ambalajele de unică folosință, pe care o primești integral înapoi la aparat. Pentru ambalajele reutilizabile garanția e mai mică — de regulă 8 sau 15 cenți. Exact pe dos de cum ar cere logica unei taxe.

Corectura face argumentul mai puternic, nu mai slab. O taxă trebuie impusă, administrată și urmărită: costă bani publici ca să aducă bani publici. O garanție se administrează singură. Statul nu încasează nimic și nu plătește nimic, dar obține colectarea, pentru că cetățeanul face treaba de salubritate pe 25 de cenți care erau deja ai lui.

Aritmetica: cine plătește dacă nu colectezi

De la 1 ianuarie 2021, bugetul Uniunii Europene are o resursă proprie nouă: fiecare stat virează 0,80 euro pentru fiecare kilogram de ambalaj din plastic nereciclat. Nu e amendă și nu se contestă — e o linie de contribuție. În 2023 a adus circa 7,2 miliarde de euro, aproximativ 4% din veniturile Uniunii. Pentru România, estimarea Ministerului Mediului la lansarea mecanismului era de circa 75 de milioane de euro pe an; pe datele din 2019, ar fi fost în jur de 142 de milioane.

Asta e aritmetica seriei: 25 de cenți returnabili, plătiți și recuperați de consumator, contra 80 de cenți pe kilogram plătiți din impozitele tuturor — inclusiv ale celor care și-au dus sticlele la aparat. Germania a ales prima variantă în 2003 și a unificat-o în sistemul DPG din mai 2006; astăzi trec prin circuit circa 20 de miliarde de ambalaje pe an. Direcția e oricum obligatorie: directiva europeană privind plasticul de unică folosință cere 77% colectare separată a sticlelor până în 2025 și 90% până în 2029, plus minimum 25% plastic reciclat în sticlele PET din 2025 și 30% din 2030.

Cifrele-cheie

0,25 euro — garanția germană la un ambalaj de unică folosință; 8–15 cenți la cele reutilizabile
96%–99% — rata de returnare în Germania, în funcție de sursă (Umweltbundesamt, raport din aprilie 2026)
circa 20 de miliarde — ambalaje returnate anual în sistemul german DPG
0,80 euro/kg — contribuția la bugetul UE pentru plasticul de ambalaj nereciclat, din 2021
7,2 miliarde de euro — cât a adus această resursă bugetului european în 2023
0,5 lei — garanția românească, la ambalaje de 0,1–3 litri din sticlă, plastic și metal
5,2 miliarde de ambalaje / 83% — returnate în România în 2025 și rata atinsă; 387.000 de tone predate reciclatorilor
65% în 2024, 80% în 2025, 90% din 2026 — țintele românești pentru plastic, din HG 1074/2021

Ce nu spune articolul ăsta

Întâi: returnarea nu e reutilizare, iar aici modelul german a eșuat pe cifre proprii. Legea germană a ambalajelor fixează o țintă de 70% pentru băuturile vândute în ambalaje reutilizabile. În 2024 cota reală a fost de 34,5%, cu o creștere de 0,2 puncte procentuale față de anul anterior — la 35,5 puncte sub ținta legală. Pe seria ambalajelor supuse garanției, cota a scăzut de la 63,7% în 2003 la 43,3% în 2024. Tradus: garanția a salvat ambalajul de la coșul de gunoi, dar l-a condamnat la o singură viață. O sticlă reutilizabilă se reumple de până la 50 de ori; una de PET se tocește după o singură utilizare, chiar returnată impecabil. Un sistem măsurat prin rata de returnare optimizează rata de returnare, nu cantitatea de material consumat.

Al doilea: garanția nerevendicată. Ambalajul care nu se întoarce lasă banii consumatorului în sistem. În Germania, organizația NABU a estimat fenomenul la circa 180 de milioane de euro pe an, pe cifrele din 2015, și la peste 3,5 miliarde cumulat între 2003 și 2015. La noi, articolul 19 alineatul 6 din HG 1074/2021 spune că garanțiile nerevendicate rămân la administrator și se folosesc exclusiv pentru funcționarea sistemului, cu 1,5–2% din venituri în campanii de informare. Nu dispar, deci. Dar rămâne un transfer de la cel distrat către operator, pe care nu l-a votat nimeni și care lovește proporțional mai tare la venituri mici.

Al treilea, cel mai inconfortabil: cifrele în sine. Curtea de Conturi Europeană a constatat că în 2021 douăzeci și două de state membre au raportat cantități mai mici decât datele finale, cu o subestimare de 1,4 miliarde de kilograme — circa 1,1 miliarde de euro mai puțin, aproximativ o cincime din cele 5,9 miliarde încasate atunci. Doar șase state au măsurat reciclarea la intrarea în instalația de reciclare; restul au folosit date de la ieșirea din sortare, cu rate medii de pierdere. Controalele sunt insuficiente, iar o parte din plasticul raportat ca reciclat poate fi, în realitate, ars sau depozitat. „Colectat 90%” nu înseamnă „reciclat 90%” — nici în Germania, nici la noi.

Ce rămâne

Teza ține: statul care pune un preț pe problemă plătește mai puțin decât statul care o vânează. România are mașinăria și a trecut de 83% în al doilea an. Întrebarea nu mai e dacă funcționează, ci ce măsurăm în continuare — ambalajele întoarse sau ambalajele care n-au mai trebuit produse. Germania a răspuns la prima și a ratat-o pe a doua cu 35 de puncte procentuale. Avem avantajul de a ști asta dinainte.

Editorial de BRAHARU MARIUS CONSTANTIN
Opinia autorului nu reprezintă o poziție a redacției. Datele citate provin de la Umweltbundesamt (Agenția Federală de Mediu a Germaniei), Ministerul Federal german al Mediului, Deutsche Pfandsystem GmbH, NABU, Comisia Europeană (resursa proprie bazată pe plastic nereciclat), Directiva (UE) 2019/904, Curtea de Conturi Europeană, Hotărârea de Guvern nr. 1074/2021 și raportările RetuRO SGR.