Un român care iese la pensie la 65 de ani mai are 4,3 ani de viață sănătoasă. Un german are 9
Consiliul Fiscal a spus săptămâna asta două lucruri. Presa a preluat unul singur.
Primul, cel care a ajuns peste tot: sistemul public de pensii a închis 2025 cu un deficit de 52,4 miliarde de lei — vreo zece miliarde de euro — în creștere cu 12,7 miliarde față de anul dinainte. Contribuțiile plătite de cei care muncesc acoperă 73% din pensiile plătite. Restul de 27% vine din alte taxe și din împrumuturi. Bugetele sociale au ajuns să producă aproape 30% din tot deficitul țării, față de vreo 20% cu un an în urmă.
Al doilea lucru, pe care Consiliul Fiscal l-a spus în aceeași frază și pe care nu l-a mai citat aproape nimeni: creșterea vârstei de pensionare și eliminarea excepțiilor de la vârsta standard.
Despre prima parte s-a scris trei zile. Despre a doua, tăcere.
Cine plătește și cui
La finalul lui iulie 2026 erau 4.677.789 de pensionari. Pensia medie: 2.785 de lei. Dintre ei, 3.780.494 s-au pensionat la limită de vârstă — adică au muncit până la capăt. Alți 509.062 au perioade lucrate în agricultură și primesc, în medie, 711 lei pe lună.
De cealaltă parte a balanței sunt în jur de cinci milioane șapte sute de mii de salariați. Raportul, la nivel de țară, e de aproximativ opt pensionari la zece salariați. În Teleorman sunt cincisprezece la zece. În Vaslui, paisprezece.
Aritmetica asta nu are nicio ideologie. Nu contează cine e la guvernare. Opt oameni care primesc, zece care plătesc, și diferența se împrumută.
Comparația care circulă și de ce e strâmbă
De câteva zile circulă pe rețele o comparație cu Italia. O parte din ea e corectă, o parte nu, și merită despărțite.
Corect: italienii ies la pensie la 67 de ani, bărbați și femei deopotrivă. În România, bărbații ies la 65, femeile la 62 de ani și șapte luni — urcând treptat spre 65 până în 2035. Deci da, italienii muncesc cu doi ani mai mult decât bărbații noștri și cu peste patru ani mai mult decât femeile noastre. Din 2027, Italia urcă la 67 de ani și o lună.
Greșit: se spune că italienilor le trebuie 41 de ani de contribuții, iar românilor doar 35. Sunt două lucruri diferite lipite unul de altul. În Italia, pensia obișnuită, la 67 de ani, cere 20 de ani de contribuții — mai puțin decât la noi. Cei 42 de ani și 10 luni (bărbați) sau 41 și 10 luni (femei) sunt pentru cine vrea să iasă înainte de 67 de ani, la orice vârstă. România n-are așa ceva.
Comparația corectă e deci mai simplă și mai incomodă: italienii ies mai târziu, dar cu mai puține condiții.
Patru ani și trei luni
Aici e partea pe care nu o spune nimeni, și fără ea toată discuția despre vârsta de pensionare e ruptă de realitate.
Un bărbat român care ajunge la 65 de ani mai are, statistic, aproximativ 4,3 ani de viață sănătoasă în față. O femeie de aceeași vârstă are 3,8. Media europeană trece de nouă ani pentru bărbați. În Germania sunt 9. În Franța, în jur de zece și jumătate.
Ca durată totală, nu doar sănătoasă, un român care iese la pensie mai trăiește în medie zece-unsprezece ani. O româncă, paisprezece-cincisprezece. Speranța de viață în România e de 76,6 ani, față de 81,4 media europeană — a treia cea mai mică din Uniune, după Bulgaria și Letonia.
Deci când Consiliul Fiscal recomandă corelarea vârstei de pensionare cu speranța de viață, recomandarea e tehnic corectă și trebuie ascultată. Dar ea taie în ambele sensuri: dacă legăm pensionarea de cât trăim, într-o țară unde se trăiește cu cinci ani mai puțin decât media europeană, rezultatul logic nu e neapărat să ieșim mai târziu. E că ieșim deja destul de târziu față de cât apucăm să trăim după.
Un german care iese la 67 de ani are în față aproape un deceniu de viață sănătoasă. Un român care iese la 65 are patru ani și trei luni. Aceeași măsură, aplicată în două țări, nu înseamnă același lucru.
Ordinea contează
Asta nu face gaura să dispară. Cele 52,4 miliarde există indiferent ce credem noi despre ele, iar valul mare de pensionări abia urmează.
Dar există o ordine a lucrurilor, iar Consiliul Fiscal a numit-o el însuși, în partea de recomandare pe care n-a citat-o nimeni: întâi excepțiile.
Vârsta standard de pensionare din România se aplică unora. Altora nu. Există categorii care ies mai devreme, cu pensii calculate după alte reguli decât ale omului din fabrică sau de la catedră. Nimeni nu a publicat, în zilele astea de dezbatere, cât costă excepțiile astea pe an și cât din cele 52,4 miliarde vin de acolo.
Până când cifra aia nu e pusă pe masă, orice discuție despre creșterea vârstei standard de pensionare se poartă cu jumătate din date. Iar celui care muncește de la optsprezece ani i se cere să mai muncească doi, fără să i se arate întâi ce se întâmplă cu cei care ies la patruzeci și cinci.
Nu spun că nu trebuie crescută vârsta de pensionare. Spun că nu se poate discuta serios despre ea înainte să știm cât costă excepțiile.
Ce nu spune articolul ăsta
Nu spune că problema se rezolvă doar din excepții. Chiar dacă toate ar fi eliminate mâine, gaura ar rămâne — e prea mare ca să încapă acolo. Demografia rămâne demografie: se nasc puțini, pleacă mulți, și generația numeroasă a decrețeilor urmează să iasă la pensie.
Nu spune că amânarea e gratis. Fiecare an în care nu se face nimic face ajustarea de mâine mai brutală. Consiliul Fiscal cere ajustare graduală tocmai fiindcă graduală înseamnă suportabilă, iar gradual se poate face doar dacă începi devreme.
Nu spune că cifrele despre anii sănătoși sunt un argument să nu facem nimic. Speranța de viață în România crește, nu scade. Iar faptul că trăim puțin după 65 de ani e în bună măsură o problemă de sănătate publică, nu de legislația pensiilor — se repară la spital, nu la Casa de Pensii.
Și nu spune că avem toate datele. Circulă o proiecție an cu an, până în 2028, pe care nu am găsit-o încă într-un document oficial. Un singur punct al ei se verifică — diferența pe 2025 dă vreo 53 de miliarde, iar Consiliul Fiscal confirmă 52,4. Atât pot spune. Restul rămâne neverificat, și de-aia nu l-am pus în articol.
MCB
Surse: Consiliul Fiscal (raport, septembrie 2026); Casa Națională de Pensii Publice (date iulie 2026, via Agerpres); Eurostat (speranța de viață și anii de viață sănătoasă); legislația română privind vârsta standard de pensionare; INPS / reglementările italiene privind pensia de bătrânețe și cea anticipată, 2026.