Elevii vor decide aspectul uniformelor școlare
Material SmartȘtiri Text scris de redacția noastră, pe baza surselor citate la final.
Senatorul PSD Daniel Zamfir a anunțat, vineri, că va susține un amendament la Camera Deputaților pentru ca aspectul uniformei școlare să fie stabilit cu implicarea totală a elevilor, potrivit News.ro.
Decizia a în urma unei întâlniri pe care parlamentarul a avut-o cu reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, dar și cu asociații de părinți, menționează Bursa.
Ce urmează
Modificarea va fi introdusă sub formă de amendament în cadrul dezbaterilor de la Camera Deputaților, for decizional pe această temă. Dacă propunerea va fi adoptată, fiecare unitate de învățământ va stabili ținuta specifică elevilor pe baza consultării directe a acestora.