Namibia n-a interzis vânătoarea de trofee. A pus-o pe cotă și a dat încasarea satelor — 86 de comunități, 244.587 de oameni și 15,468 miliarde N$ în economie

În Europa, reflexul este unul singur: dacă o specie e în pericol, se interzice vânătoarea. Namibia a făcut exact pe dos, în 1996, și are azi cifre pe care nicio interdicție din Europa nu le-a produs. Merită citite înainte de a decide că e o barbarie.

Ce a făcut Namibia, de fapt

Se spune, scurt, că „Namibia a legalizat vânătoarea de trofee”. Nu e adevărat și corectura nu e un moft de corectitudine: ea face argumentul mai puternic, nu mai slab.

Namibia nu a privatizat animalele și nu a dat liber la împușcat. Prin Legea de modificare a conservării naturii nr. 5/1996, statul a dat comunităților din zonele comunale un drept condiționat de folosință asupra faunei: un sat care se organizează într-o „conservancy” — se înregistrează, își delimitează teritoriul, își alege un comitet, ține registre de evenimente și plătește paznici de vânat — primește în schimb dreptul de a încasa banii din turism și din cote de vânătoare. Cotele rămân stabilite anual de minister, pe baza numărătorilor. Animalul nu devine al nimănui; devine o sursă de venit pentru cei care trăiesc lângă el.

Asta e toată inovația: nu permisiunea de a vâna, ci mutarea încasării. Înainte, elefantul care îți strica lanul era o pagubă totală. După 1996, același elefant a devenit și o linie de venit.

Cifrele-cheie

• 86 de conservancies plus 3 asociații de rezidenți, în 2023, pe 185.809 km² — aproximativ 60,7% din terenul comunal al Namibiei.
• 244.587 de locuitori în aria programului.
• 90,5 milioane N$ venit în numerar din salarii în 2023 și peste 166 de milioane N$ beneficii totale, în bani și în natură, pentru comunități.
• 15,468 miliarde N$ contribuție cumulată la venitul național net, între 1990 și 2023 — de patru ori investiția de 3,8 miliarde N$ a donatorilor și a statului.
• 90.116 kg de carne de vânat distribuite rezidenților în 2023.
• 21.090 de elefanți (±3.888) în nord-estul Namibiei la recensământul aerian KAZA din 2022, față de 19.549 în 2015 și 20.007 în 2019.
• Rinoceri uciși de braconieri: 91 în 2024, 43 în 2025 — cel mai mic nivel în peste un deceniu — și 24 până acum în 2026.

De ce funcționează aritmetica

Costul faunei sălbatice nu e difuz. El cade pe o gospodărie anume, într-o noapte anume. Un studiu publicat în 2023 în Frontiers in Ecology and Evolution pune pe hârtie prețurile din Kunene: 468 de dolari o vacă, 109 o capră, 86 o oaie; pierderea medie a unei gospodării din cauza leilor — 2.985 de dolari.

Pentru un cioban cu douăzeci de capre, un leu nu e patrimoniu mondial. E un creditor. Dacă legea îi spune doar „nu ai dreptul să-l atingi”, soluția rațională e otrava, pe ascuns, și nimeni nu află. Statul care interzice plătește paznici, amenzi, procese și tot pierde animalele — pentru că are împotrivă pe toți cei care locuiesc acolo.

Namibia a cumpărat partea cealaltă a ecuației. În 2021 — ultimul an cu defalcarea publicată pe surse — cele 91,7 milioane N$ de venituri și beneficii au venit din turism (53,8 milioane), vânătoare de conservare (circa 26 de milioane), plante indigene și alte surse. Din acești bani se plăteau 748 de paznici de vânat, angajați din sate. Paza nu mai e o cheltuială a bugetului central, ci un loc de muncă plătit de cel care vine să vâneze sau să fotografieze.

Teza seriei, încă o dată: statul care cunoaște problema și o taxează plătește mai puțin decât statul care o vânează.

Ce nu spune articolul ăsta

Modelul are găuri și se văd tot pe cifre.

Nu ține la secetă. În august 2024, în cea mai gravă secetă de un secol, ministerul namibian a autorizat uciderea a 723 de animale sălbatice, între care 83 de elefanți, pentru carne destinată populației. Un sistem construit pe folosința faunei ajunge, la limită, să o consume.

Nu e un model autofinanțat de la început. Cele 15,468 miliarde N$ s-au adunat în 33 de ani, peste o investiție de 3,8 miliarde N$ de la donatori. Fără acei bani de pornire, registrele și paznicii nu existau.

Depinde de clienți străini pe care Europa îi taie. Vânătoarea de conservare aduce aproape 30% din venituri, iar plătitorii vin din țări care închid importul de trofee: Belgia a votat interdicția în ianuarie 2024, Franța interzisese deja părți de leu, Marea Britanie a dezbătut de trei ori o lege similară. Fiecare interdicție votată la Bruxelles sau la Londra scade încasarea unui sat din Zambezi.

Nu a oprit declinul peste tot. Raportul oficial pe 2021 arată tendințe în scădere în nord-vest pentru oryx, springbok, kudu și zebră, din secetă, recoltă și braconaj comercial, iar 79 de conservancies raportau conflicte cu fauna.

Ce înseamnă pentru România

România nu are nevoie să importe modelul; are deja cota. Pentru 2026, Parlamentul a aprobat o cotă de prevenție de 859 de urși plus 110 la intervenție, dintr-o populație estimată în 2025 la 10.419–12.770 de exemplare, față de un nivel optim de circa 4.000 din planul național de acțiune. Expunerea de motive a Senatului recunoaște: 26 de morți și 274 de răniți în douăzeci de ani, peste 7.500 de apeluri la 112 în 2023 și peste 21 de milioane de lei despăgubiri în patru ani, cu bugetul alocat deja epuizat.

Diferența față de Namibia nu e cota. E traseul banilor. În România, ursul se împușcă pe cotă, dar omul căruia i-a murit vaca așteaptă despăgubire de la un buget central care se termină; satul nu încasează nimic din fondul cinegetic de pe teritoriul lui. În Namibia, banii din cotă intră în contul comunității care suportă paguba, iar paznicul e vecinul ei.

Până când costul și încasarea stau în același loc, vom plăti în continuare despăgubiri dintr-un buget epuizat și vom număra urși pe care nimeni din sat nu are motiv să-i păzească.

---

Editorial de BRAHARU MARIUS CONSTANTIN
Opinia autorului nu reprezintă o poziție a redacției. Datele citate provin din rapoartele „State of Community Conservation in Namibia” (MEFT/NACSO, edițiile 2021 și 2023), recensământul aerian KAZA Elephant Survey 2022, declarațiile Ministerului Mediului, Pădurilor și Turismului din Namibia privind braconajul și seceta din 2024, studiul publicat în Frontiers in Ecology and Evolution (2023), expunerea de motive a Senatului României la legea ursului brun (L43/2026) și Agerpres.