Marea Britanie n-a interzis gropile de gunoi. A pus 126 de lire pe tonă — și a tăiat 90% din deșeul municipal dus la groapă

Premisa populară spune că britanicii reciclează pentru că au interzis gropile de gunoi. Nu e adevărat, și corectura schimbă toată discuția: Marea Britanie n-a interzis depozitarea. Depozitele de deșeuri funcționează legal și astăzi, autorizate, cu cântar la poartă. Ce s-a schimbat din 1 octombrie 1996, când a intrat în vigoare Landfill Tax, e prețul tonei puse în pământ.

Corectura face argumentul mai puternic, nu mai slab. O interdicție e o promisiune: ca să funcționeze are nevoie de inspectori, procese-verbale și voință politică în fiecare an. Un preț pe tonă e o factură: se plătește de cel care aduce basculanta, la cântar, indiferent dacă se uită cineva. Interdicția trebuie aplicată. Prețul se aplică singur.

Un preț care a crescut de peste zece ori, nu o interdicție

Taxa a avut două cote de la început: una standard, pentru deșeul activ, și una redusă, pentru material inert — pământ, pietriș. Cota standard era 10 lire pe tonă în 1999. În 2014-2015 ajunsese la 80 de lire, după șapte ani consecutivi de creșteri de câte 8 lire. În exercițiul 2025-2026 este 126,15 lire pe tonă, în timp ce cota redusă a rămas la 4,05 lire. Statul n-a spus nimănui ce să facă cu deșeul. A spus doar cât costă varianta cea mai comodă.

Rezultatul se vede în cântare, nu în declarații. Deșeul taxat la cota standard a scăzut de la circa 24,8 milioane de tone în 2010/11 la 4,4 milioane de tone în 2023/24 — minus 82% în treisprezece ani. Deșeul municipal dus la groapă în Anglia a scăzut cu 90% față de anul 2000, iar ponderea depozitării a căzut de la aproape 80% la începutul anilor 2000 la puțin peste 5%.

Cifrele-cheie

• 126,15 lire/tonă — cota standard a taxei britanice de depozitare în 2025-2026 (4,05 lire pentru deșeul inert).
• −82% — scăderea deșeului taxat la cota standard, de la 24,8 mil. tone (2010/11) la 4,4 mil. tone (2023/24).
• −90% — scăderea deșeului municipal dus la groapă în Anglia față de 2000; ponderea depozitării a coborât de la ~80% la peste 5%.
• 0,6 miliarde de lire — încasările estimate din taxă în 2025-2026, adică 0,05% din totalul veniturilor fiscale britanice, în scădere din 2013-2014.
• 160 lei/tonă (circa 32 euro) — contribuția pentru economia circulară în România, cu o propunere de 200 lei/tonă din 1 iulie 2026. Media statelor UE care au taxă de depozitare: 39-46 euro/tonă.
• 12% reciclare, 74% depozitare — România în 2022, față de o medie UE de circa 49% reciclare. În 2024, UE reciclase 48,1% din deșeul municipal.
• 1,5 milioane de euro + 600 euro/zi/depozit — penalitățile impuse României de Curtea de Justiție a UE în decembrie 2023, pentru 31 de depozite neconforme rămase neînchise.

Taxa care își mănâncă propria bază

Aici e partea contraintuitivă. Taxa britanică nu mai aduce bani: 0,6 miliarde de lire în 2025-2026, 0,05% din veniturile fiscale, pe o pantă descendentă de peste un deceniu, pentru că tonajul scade mai repede decât crește cota. Un ministru de finanțe care judecă după încasări ar spune că taxa a eșuat.

Numai că încasarea nu era scopul. Scopul era să nu mai fie nevoie de gropi noi, de hidroizolații noi, de decontaminări, de procese la Luxemburg. Statul care pune un preț pe problemă încasează puțin exact pentru că nu mai plătește mult. Statul care o vânează plătește de două ori: o dată inspectorii, a doua oară amenzile.

România are deja taxa. O are la jumătate de preț

Lecția nu e că ne lipsește instrumentul. Îl avem: contribuția pentru economia circulară, 160 lei pe tonă, plus interdicția de a depozita reciclabile, introdusă în 2019. Problema e calibrarea și încasarea. La 32 de euro pe tonă suntem sub media europeană și la un sfert din nivelul britanic. La acest preț, groapa rămâne cea mai ieftină opțiune pentru un operator — deci rămâne opțiunea aleasă în 74% din cazuri.

Iar costul neutilizării instrumentului se vede: 600 de euro pe zi pentru fiecare dintre cele 31 de depozite ilegale înseamnă 18.600 de euro pe zi, aproape 6,8 milioane de euro pe an, bani plătiți pentru a nu face ceva. În plus, România și-a amânat cu cinci ani ținta de 55% reciclare, folosind derogarea din directiva-cadru, și e considerată în risc de a rata și ținta de 10% depozitare pentru 2035.

Ce nu spune articolul ăsta

Prima slăbiciune: taxa a mutat deșeul, nu l-a desființat. În 2023-2024, 50,2% din deșeul municipal al Angliei a fost incinerat, cu o creștere de circa 130% față de 2012-2013, iar rata de reciclare stagnează de la începutul anilor 2010. Deci cel puțin jumătate din „succesul” britanic e un coș de fum, nu un centru de sortare. Dacă pui preț doar pe groapă, deșeul fuge la ardere.

A doua slăbiciune, mai importantă pentru noi: un preț mare pe tonă produce evaziune dacă nu ai control. Deficitul de colectare la taxa britanică era 14,5%, adică 100 de milioane de lire în 2022-2023. Până la 18% din deșeurile britanice — circa 34 de milioane de tone pe an — ar putea fi gestionate ilegal. Autoritățile locale din Anglia au înregistrat 1,15 milioane de incidente de aruncare ilegală în 2023/24 și au cheltuit 865 de milioane de lire pe curățenie stradală; costul total al criminalității deșeurilor a fost estimat la un miliard de lire, din care jumătate suportat de contribuabil.

Pentru o țară cu 31 de depozite ilegale constatate de Curtea de Justiție, asta nu e o notă de subsol. Înseamnă că taxa urcată brusc, fără cântare funcționale și fără trasabilitate, nu dă reciclare — dă gropi clandestine pe marginea drumului. Ordinea corectă e control, apoi preț, nu invers.

Aritmetica

Britanicii n-au moralizat pe nimeni și n-au interzis nimic. Au făcut groapa scumpă și au lăsat fiecare operator să-și facă socoteala. În treizeci de ani, 90% din deșeul municipal a plecat din pământ, iar taxa a devenit nesemnificativă la buget — semnul că a funcționat. Statul care cunoaște problema și îi pune preț plătește mai puțin decât statul care o vânează cu amenzi și o pierde oricum la Luxemburg.

---

Editorial de BRAHARU MARIUS CONSTANTIN
Opinia autorului nu reprezintă o poziție a redacției. Datele citate provin de la Office for Budget Responsibility, consultarea HM Treasury și HMRC privind reforma Landfill Tax (2025), House of Commons Library, Eurostat, Agenția Europeană de Mediu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-109/22) și Administrația Fondului pentru Mediu / OUG 196/2005.