Danemarca n-a interzis risipa de apă. A pus-o pe declarația fiscală a operatorului — și pierde 7,5% din rețea, față de 44% în România

17 October 2026, 08:23 ms-redactie

SmartȘtiri

Când o localitate rămâne cu apa pe ore, soluția discutată public e mereu aceeași: să interzicem. Udatul grădinii, spălatul mașinii, piscinele gonflabile. Danemarca avea aceeași problemă în 1989, când un danez consuma circa 170 de litri pe zi. N-a interzis nimic. În 1993 a pus o taxă pe apa din țeavă și, în aceeași lege, a scris un paragraf care a schimbat tot: operatorul plătește taxa și pe apa care se pierde pe drum.

Paragraful care face diferența

Legea daneză privind taxa pe apa transportată prin conducte (consolidată în 2025) are la articolul 3 o cotă simplă: 6,37 coroane pe metru cub. Interesant e articolul 7, alineatul 2: „cantitatea totală impozabilă pentru un an calendaristic reprezintă însă cel puțin 90% din cantitatea pompată”. Adică operatorul plătește taxă pe minimum 90% din apa scoasă din pământ, indiferent cât a facturat.

Adică: dacă pierzi 7% din rețea, plătești taxă pe apa vândută. Dacă pierzi 30%, plătești taxă și pe cele 20 de puncte procentuale duse în pământ, ca dacă le-ai fi vândut. Pierderea nu mai e o pagubă contabilă diluată în tarif — devine o linie de impozit. Un operator danez care sparge o conductă și nu o repară nu pierde apă: pierde bani la fisc.

Cifrele-cheie

170 de litri pe persoană pe zi consuma o gospodărie daneză în 1989; 97 de litri în 2024 — minim istoric.
6,37 coroane/m³ — cota taxei pe apa din conducte, art. 3 din legea consolidată în 2025.
minimum 90% din apa pompată e baza impozabilă, art. 7 alin. 2 — deci pierderile peste 10% se impozitează.
7,50% — apa nefacturată în Danemarca în 2024, stabilizată în jurul a 7,3% din 2011. Doar 13 operatori au depășit pragul de 10%.
44% — apa nefacturată în România în 2024, potrivit raportului ANRSC; 50% la operatorii regionali mari.
97 de litri pe persoană pe zi — consumul mediu în România în 2024. Exact cât în Danemarca.
8% – 57% — intervalul pierderilor naționale în UE (Strategia europeană pentru reziliența apei, COM(2025) 280); pragul obligatoriu se stabilește până în 2028.

Premisa populară e greșită, și corectura e partea bună

Se spune că danezii consumă puțină apă pentru că sunt ecologiști, iar noi risipim. Datele oficiale spun altceva: în 2024, o gospodărie daneză a consumat 97 de litri pe persoană pe zi, iar media din România, în raportul ANRSC pe același an, a fost tot de 97 de litri. Cetățeanul român și cel danez se spală la fel, trag apa la fel, gătesc la fel.

Diferența nu e în baie. E în țeavă. Danezul pierde 7,5 litri din fiecare sută care intră în rețea, românul pierde 44. Corectura asta face argumentul mai puternic, nu mai slab: dacă problema ar fi moralitatea consumatorului, n-am avea ce politică publică să facem — doar campanii. Dacă problema e contabilitatea rețelei, avem.

Aritmetica: de ce taxa costă mai puțin decât interdicția

O interdicție de udat grădina costă bani ca să fie verificată și nu aduce niciun leu. Furnizarea pe ore mută costul pe consumator și tot nu repară conducta. Taxa pe pierdere face invers: încasează de la cel care are mâna pe robinet și pe lopată, și îi dă un motiv aritmetic să sape înainte să fie obligat. Danemarca are peste 2.600 de stații de apă, multe mici și locale — n-avea cum să le controleze cu inspectori. Le-a controlat cu declarația fiscală. Statul care cunoaște problema plătește mai puțin decât statul care o vânează: Danemarca nu știe cine își udă gazonul, dar știe cât a pompat fiecare operator și cât a facturat — iar diferența e impozabilă.

Ce nu spune articolul ăsta

Apa daneză e scumpă. În 2024, prețul mediu a fost de 11,02 euro/m³ cu TVA și taxe incluse — circa 824 de euro pe an pe gospodărie, cu o estimare de 11,86 euro/m³ pentru 2025. În România, tariful mediu e 7,06 lei/m³ la apă plus 5,49 lei/m³ la canalizare, în jur de 2,5 euro — de patru ori mai puțin. O taxă pe un bun vital e regresivă: lovește cel mai tare veniturile mici, iar Danemarca compensează prin transferuri pe care România nu le are la aceeași scară.

Mecanismul nu repară singur conductele. Danemarca investește 406–422 de milioane de euro pe an doar în apa potabilă, are o datorie de sector de 5,9 miliarde și estimează nevoi de circa 114 miliarde până în 2070. O taxă pe pierdere aplicată unui operator român cu 50% pierderi, fără plafon de tarif și fără bani de investiții, nu sapă nicio stradă: se mută în factură. Funcționează doar cuplată cu reglementarea tarifului, altfel e un transfer de la consumator la buget.

Câștigul s-a plafonat. Pierderile daneze stagnează în jurul a 7,3% din 2011 și au crescut ușor în 2024, iar consumul a scăzut cu doar 12,4% între 2010 și 2024. Scăderea mare s-a produs în anii ’90, când prețul a urcat cu peste 150% între 1993 și 2002. Partea ieftină s-a terminat.

Și rețeaua e doar o felie. Potrivit Comisiei Europene, alimentarea publică cu apă reprezintă 13% din consumul total de apă în UE. Restul e agricultură, industrie, energie. O rețea perfectă rezolvă o optime din problemă.

Editorial de BRAHARU MARIUS CONSTANTIN
Opinia autorului nu reprezintă o poziție a redacției. Datele citate provin de la Retsinformation (Legea daneză privind taxa pe apa transportată prin conducte, LBK nr. 353/2025), DANVA — „Water in Figures 2025″, Agenția Daneză de Protecție a Mediului, ANRSC — „Raport de analiză a performanței operatorilor de apă și apă uzată, 2024″ și Comisia Europeană — Strategia europeană pentru reziliența apei, COM(2025) 280.